In: Camporee
6 Iun 2009
Pentru exploratorii din zona Bucuresti se pregăteşte o nouă surpriză: camporeea de 3 zile. Iată ce am aflat despre camporee şi vă împărtăşesc şi vouă:
“Ţinta camporeei din acest an este descoperirea Creatorului prin intermediul naturii. Cum putem face asta? Nimic mai simplu: cercetând Biblia şi a doua carte după Biblie, cartea naturii.
Conduşi de Duhul Sfant, într-un cadru organizat, cu oameni bine pregătiţi, care se vor strădui să ne ajute să descoperim tainele naturii, vom studia păsările, mamiferele, fluturii, florile, arborii, arbuştii, rocile şi mineralele şi, nu în ultimul rând, fosilele.
Locul desfăşurării camporeei: Masivul Sudic al M-ţilor Iezer, Valea Brătioarei, judeţul Argeş.
Perioada: 12-14 iunie 2009
Vineri, după sosire şi campare, vom deschide, în prezenţa lui Dumnezeu, Camporeea exploratorilor din Zona Bucureşti, intitulată “NOE”, cu motto-ul: ”Urcă în arcă!”.
În continuarea programului ne vom vom bucura, în primul rând, de peisajele deosebite apoi, în funcţie de domeniul pe care îl alegem pentru studiu, timp de o zi vom descoperi cunoştinţe noi, orizonturi noi, elemente surprinzătoare şi clipe de neuitat, petrecute în mijlocul naturii.
Sâmbătă vom avea un program deosebit de Sabat, pregătit de capelanul camporeei – Beniamin Stan – şi echipa organizatorică. Va fi o ocazie specială de a-I aduce mulţumirile, bucuriile şi lauda singurului Dumnezeu adevărat care ne-a creat.
Duminică vom avea parte de un traseu cu obstacole şi de verificare a cunoştinţelor. Ziua se va încheia cu închiderea camporeei şi, bineînţeles, premierea.
În camporee vom avea invitaţi speciali, iar informaţiile vor fi de prima mână, primite de la oameni recunoscuţi în domeniile lor.
Nu vor lipsi din această camporee: jocurile, cântecele, surprizele, invitaţiile la studiu şi masa, focurile de tabără, voia bună şi zâmbetele.
Şi nu uitaţi că, pe lângă toate acestea, veţi avea parte de clipe surprinzătoare şi frânturi de rai petrecute în natură.
Cazare: la corturi
Transport: cu autocarul, care va pleca vineri, 12 iunie 2009, la ora 06:00, de la staţia de metrou “Păcii”.
Preţ transport dus-intors: 60 de lei
Alimentaţie: – pe cont propiu, pregatiţi 9 mese (3 mese pe zi x 3 zile);
- mâncarea nu se depozitează la soare sau în cort, ci în locul special amenjat de către organizatori; este interzisă depozitarea ei în corturi.
- încadrarea în timpul special destinat servirii mesei este obligatorie.”
Deci, alături de Noe şi de ceilalţi exploratori, urcă în arcă!
Cel mai probabil accesezi aceasta pagina de curiozitate. Sau poate chiar nu stii cine suntem. Ei, uite, special pentru tine, ne vom prezenta.. Noi suntem Exploratori. Dar cred ca asta ai aflat deja, si inca nu te-ai lamurit... Citeste tot.