Scenetă Naşterea Domnului

 

Scena nr. 1 – O cameră aranjată ca un mic anticariat. Câteva obiecte aşezate într-o formă frumoasă, iar undeva în centrul acestor obiecte, pe o masă, este aşezată o cruce şi o stea. Un copil/tânăr/tânără îşi aruncă privirile prin anticariat şi descoperă crucea şi steaua. Acesta este momentul în care el/ea începe să-şi reamintească povestea naşterii şi crucificarea Domnului Isus aşa cum i-au fost povestite de părinţi de-a lungul anilor, imaginându-şi el/ea modul în care s-ar fi putut desfăşura evenimentele.

Scena nr.1 – Tânărul/tânăra care vorbeşte cu sine

Tânărul/tânăra(ţine într-o mână crucea iar în cealaltă steaua şi vorbeşte cu sine, rar): Dragă Isuse, alături de Tine, mă simt iubit/a, liniştit/a şi fericit/a. Doar Tu mă poţi face să simt toate astea. Tu, care mi-ai dăruit toată viaţa ta: m-ai lăsat mereu liber/a, ai ascultat cu iubire fiecare alegere sau slăbiciune a mea, fără a mă acuza că nu Te iubesc îndeajuns, mergând până la cruce, unde ai murit pentru mine. (…) Totul a început când Te-ai făcut mic şi sărac alături de mine.(…) Oare cum a fost pentru acei păstori să Te vadă? Ce sentimente i-au încercat pe ei, aflându-se în faţa Ta?… Cât de bucuroşi au fost atunci! Era imposibil să nu se vadă că erai un Prunc deosebit, diferit de toţi ceilalţi, iar noaptea părea a fi nouă şi plină de speranţă pentru viitor. Era într-adevăr imposibil să nu-ţi dai seama ! (…) Ba chiar nici nu te puteai gândi că Acela – atât de mult aşteptat – pe care-L aşteptaseră să îi elibereze erai chiar Tu ! Un copilaş neînsemnat într-o peşteră a unor săraci păstori, aşa ca ei. (…) Dar cine ar fi crezut? Cine ar fi ascultat ceea ce ei au intuit? Şi apoi, erau doar nişte păstori, unii chiar de vârsta mea. Cine i-ar fi ascultat? Însă Vestea cea Bună a naşterii Tale era mult mai importantă decât oricare alta, atât de minunată încât era imposibil să o ţină pentru ei! (…) Mă gândesc că nu mai puteau să se abţină, trebuiau să o povestească la toţi, să strige ca toţi să audă. Era nedrept ca vreunul să nu o afle. Cred că în ziua următoare un tânăr păstor a mers la han…

 

Scena nr. 2 – Păstorul la han

Hangiul – cel care este ocupat zi de zi şi nu are timp să asculte Vestea cea Bună

Hangiţa – prea ataşată banilor şi faimei (să fie frumoasă şi importantă în faţa celor bogaţi…)

Servitorul – obligat să slujească, dar este mult mai deschis să asculte

Voci din fundal… Dimineaţa. Tânărul păstor ajunge la han fericit.

Păstorul: (către servitor) Ascultă!… dumneavoastră sunteţi stăpânul hanului?

Servitorul: Eu sigur nu sunt! Eu sunt doar un servitor. Ce vrei? Dacă te pot ajuta cu ceva…spune-mi.

Păstorul: Nu, aş vrea să vorbesc cu stăpânul… este o veste importantă… este bine ca toţi să o afle, de aia trebuie să o spun stăpânului casei… este o veste bună!

Servitorul: Ah, bine! Aşteaptă să-l chem… (se îndepărtează şi se întoarce cu Iacov)

Iacov: Ce vrei? Cauţi pe cineva?

Păstorul: (intimidat) Eu… de fapt… aş vrea să vă vorbesc despre ceva…

Iacov: N-ai vrea să spui mai repede… sunt multe treburi de făcut aici… hanul e plin ochi…cu recensământul ăsta care a umplut Betleemul, de oameni, şi de aia nu avem nici un minut de pierdut la taclale… n-am timp de discuţii!

Păstorul: (foarte hotărât) Da, aşa e, dar dv. trebuie să mă ascultaţi pentru că azi noapte am primit o veste bună! O veste ce va fi pentru întreg poporul şi văzând că sunt atâţia oameni aici… poate că dv. o puteţi spune!!!

Voci din fundal: Iacov! Vrem să vii la etaj… Sunt aici doi care vor să plece imediat…

Păstorul: Azi noapte am găsit un copil !

Iacov: (oprindu-l) Ia ascultă. Aşteaptă puţin. Ai auzit că mă strigă. De fapt, aşteaptă să o chem pe nevastă-mea! (plecând) Debora! Vezi ce vrea ăsta de aici!

Debora: (către soţ) Du-te, că te cheamă aceia de sus… Cine e puştiul? Ştii ceva, noi oameni de pe stradă nu primim. (către păstor) Ce vrei puştiule? Vrei o cameră? (ironică) N-aveţi staulele voastre în care să dormiţi? Pe păstorii mucoşi şi murdari nu-i primim.

Păstorul: Nu, doamnă. Vreau doar să vă spun că în această noapte am adăpostit o familie în staulul nostru, iar femeia a născut un copil, chiar acolo. Tatăl ne spusese deja că a căutat un loc în oraş, dar nu a găsit pe nicăieri.

Debora: A, îmi amintesc de cei doi sărăntoci!!! Pretindeau să primească o cameră cu 4 bani, seara târziu, atunci când hanul era plin ochi şi era un frig că nu-ţi venea nici câinele să-l dai afară… iar ea chiar era însărcinată şi începuseră şi durerile naşterii!!! Ce chestie!!! Cu toţi clienţii… asta ne mai lipsea o moaşă… şi tot ce mai era nevoie… cum să nu!!! Şi pe deasupra mai deranjam şi clienţii…

Păstorul: Dar acolo este un prunc cu totul şi cu totul special. În această noapte pe toţi i-a făcut fericiţi şi iubiţi, au venit chiar şi nişte învăţaţi din Răsărit să-l vadă, călăuziţi de o stea!!! De fapt îngerii ne-au spus că acest copil va fi într-o zi rege peste noi toţi!

Debora: Dar ce fel de rege mai e, pentru că regii sunt plini de bani. Dacă ar fi fost o „familie regală“, ieri seară ar fi putut lua toate camerele. Dacă mi-ar fi plătit cum trebuia s-o facă i-aş fi gonit pe toţi clienţii din han!

Păstorul: Ei, e adevărat, dar poate că acel copil este un altfel de rege…

Debora: Ajunge, m-ai enervat! Vestea ta bună nu-mi foloseşte la nimic! Uită-te cum stau aici de vorbă cu tine şi dincolo mă aşteaptă afaceri de aur. (bombănind pleacă). Cu recensământul ăsta am să fac o groază de bani. Ne asigurăm pentru o bună bucată de vreme…

Păstorul: Cum se poate să nu înţeleagă? Poate că nu mă exprim eu cum trebuie…

Servitorul: (vorbind încet) Ei! Ai spus că îngerii au anunţat că acel prunc va fi cândva rege? Şi că va aduce tuturor linişte? Atunci chiar că este un copil special! Acum am prea multă treabă de făcut, dar explică-mi mai bine unde îl pot găsi, că imediat ce termin merg să-l văd!!!

Păstorul: (oricum neconsolat) Da, bine… ieşi din oraş şi mergi către staulele păstorilor: vei găsi un copil pus în iesle… eu voi pleca să anunţ la piaţă, acolo e multă lume…

(se schimbă scena)

 

Scena nr. 3 – Păstorul la piaţă

Negustorul – un om de lume, care e convins că bunătatea este modul său de a trăi, şi astfel încearcă să-i convingă şi pe ceilalţi

Bătrâna – vrea certitudinea Veştii cele Bune care s-o ajute în greutăţile de zi cu zi

Servitorul lui Irod – entuziasmat de Vestea de Bună, dar se gândeşte că o poate folosi în

avantajul său pentru că este înconjurat de oameni bogaţi

 

Păstorul (vorbind cu sine): Aici e multă lume! Poate voi reuşi să spun cuiva marea bucurie pe care am avut-o la naşterea acelui copil fantastic.

Negustorul: Cumpăraţi covoarele mele, care sunt cele mai bune, aduse din Persia! Covoare minunate şi rezistente… (către păstor) Ei, băiete, ce zici de un covor frumos?

Păstorul: Dar, eu sunt un biet păstor, nu…

Negustorul: E exact ce-ţi trebuie! Măcar alege unul din aceste minunate covoare ce-ţi poate folosi şi ca pătură în nopţile astea reci!

Păstorul: Da, dar eu nu am prea mulţi bani, şi apoi…

Negustorul: Da nu se pune problema banilor… dacă nu ne ajutăm între noi… dacă vrei îţi fac o reducere sau ţi-l dau în rate!

Păstorul: Nu, vă mulţumesc! Dar în schimb, vă pot da eu ceva… Aş vrea să vă povestesc ce mi s-a întâmplat noaptea trecută şi cred că este o veste bună pentru toţi ceilalţi…

Negustorul: Oh, ce frumos! Spune-mi, puştiule… că veşti bune rar mai auzi!

Păstorul: Ieri noapte am adăpostit o familie în staulul nostru.

Negustorul: Brr, pe frigul ăla? Sper să fi avut vreun covor de-al meu…

Păstorul: Da, era foarte frig şi li s-a născut un copil. Un copil extraordinar, iar noaptea părea a fi liniştită şi plină de pace. Toţi păstorii au alergat să-l vadă şi a fost ca şi cum o mare iubire s-a întins din acea mică iesle peste toţi cei care erau acolo.

Negustorul: (interesat) Oh, dar e minunat. (schimbând vorba) Stai să-ţi spun şi eu ceva: ştii că povesteşti destul de bine, puştiule?

Păstorul: Da? Mulţumesc, dar…

Negustorul: Nu, nu, nu, nici un dar! După mine… De fapt… M-am hotărât!

Păstorul: Vei veni să-i cunoşti pe Iosif şi pe Maria şi să-l vezi pe prunc?

Negustorul: Ba nu! M-am hotărât că aş putea să te iau ajutorul meu. Chiar ieri băiatul care mă ajuta a plecat. Păcat de el! Cu mine poţi primi veşti bune în fiecare zi: o plată bună, o farfurie cu mâncare bună pe zi, un loc de muncă frumos… Ei, ce zici?

Păstorul: Atunci înseamnă că nici nu m-ai ascultat! Mai mult te interesează covoarele tale şi alte lucruri! S-a născut pentru noi un Mântuitor, un rege puternic care să ne elibereze.

Negustorul: Ei da, ar fi bine să ne elibereze de romani, cu toate taxele pe care ni le cer (trece o bătrână). Ei, doamna, o păturică frumoasă? Priviţi ce minunăţie…

Păstorul: (acum supărat) Dar de ce nimeni nu înţelege vestea mea cea bună? E diferită de toate celelalte pe care le tot auziţi!

Bătrâna: Puştiule, să ştii că am auzit tot ceea ce ai povestit. Tu gândeşti că te crede cineva când mergi să spui aşa ceva în dreapta şi în stânga?

Păstorul: Nu ştiu ce să mai cred! Poate nu mă aude nimeni, pentru că nimeni nu mă crede!

Bătrâna: Haide acum să mă ajuţi să traversez piaţa asta aglomerată că tare greu îmi mai este.

Păstorul: Dar nu am timp, trebuie să le spun tuturor vestea cea bună!

Bătrâna: (împăciuitoare) Ai, ai, ai, uite încă unul care spune numai lucruri frumoase. Şi cine vrei să te creadă? Spui că vrei să dai veşti bune, în schimb cine vrei să te creadă?

Păstorul: (încurcat) Ei… poate că aveţi dreptate, dar aşa vreau să povestesc cuiva…

Bătrâna: Bine, atunci de ce nu-mi povesteşti mie? (Se apropie servitorul lui Irod) Ştii, eu acum sunt prea bătrână, şi nu mă mulţumesc să ascult poveşti frumoase, vreau ceva concret care să mă ajute să mă simt mai bine. Şi dacă vrei să ştii sunt mulţi ani de când aştept veşti bune, dar acum m-am lăsat păgubaşă. Mi-am făcut atâtea vise, că acum nu mai cred nimic.

Păstorul: Nu! Nu trebuie să fi aşa de neîncrezătoare, acesta fără îndoială este un profet, un

eliberator. Am simţit-o în inimă. Va fi cineva şi este numit Fiul Celui Preaînalt… chiar şi îngerii o spuneau: „Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său şi va domni mereu peste casa lui Iacob, iar împărăţia Sa nu va avea sfârşit.“

Bătrâna: Vezi, odată a venit Teuda, spunând că este cineva şi l-au urmat vreo 400 de oameni. Dar a fost ucis, şi toţi cei care l-au urmat s-au risipit şi s-a ales praful de tot. Apoi, după puţin timp, a apărut Iuda din Galilea şi a făcut ca multă lume să-l urmeze, dar şi el a murit din nefericire şi au dispărut iarăşi cu toţii. De aia, despre vestea ta cea bună, şti ce zic eu: nu te mai agita degeaba şi las-o baltă! Dacă este venită de la om se va pierde, dar dacă vine de la Dumnezeu nu e nevoie s-o anunţi tu, va avea Domnul grijă… nimeni nu se va împotrivi Domnului!

Servitorul lui Irod: Bravo băbuţo! Bine spus!… Bine spus pentru o Metusalemă ca tine! Habar n-ai de puterea publicităţii! Puţină publicitate îţi aduce mulţi bani în pungă! Ajunge să ştii să-ţi vinzi bine produsul! (…) Dacă avem un rege în acest ţinut şi n-o ştim încă, e adevărat: tot poporul trebuie să o afle! Dar e nevoie de date exacte… asta în cazul în care le-aş avea. Băiete, un prăpădit ca tine nu poate apărea în faţa unui rege, cu atât mai puţin în faţa măritului Irod, dar nu te preocupa, voi avea eu grijă să se afle vestea cea bună!

Păstorul: Vezi tu, oi fi eu păstor care miroase urât – aşa cum ne spuneţi voi nobilii şi asta pentru că stăm mereu cu oile – dar vreau să anunţ eu naşterea acestui copil ! Pentru că eu am fost de faţă şi ştiu că mi-a redat speranţa, liniştea şi că m-a făcut în mod ciudat să mă simt foarte fericit… Povestesc ceea ce am trăit ! Cum poţi tu vorbi de ceva care nu cunoşti? Vrei cumva să vii să-l vezi?

Servitorul lui Irod: Dar ştii că dacă este un rege, trebuie să i se aducă onoruri, trebuie mers cu tot fastul la el… cred că voi vorbi eu cu Irod, decât să pierd timpul aici în piaţă! (şi pleacă)

Păstorul: (strigând supărat după servitor)… am în mine o bucurie imensă: eu trebuie să anunţ ceea ce am văzut, chiar dacă nu am pile la Irod sau vreo altă „strategie“!

Bătrâna: Lasă-l în pace, îl ştiu eu bine. E unul care e numai gura de el. Stă mereu cu Irod şi are impresia că, dacă stă cu bogătanii, s-a făcut frate cu bogăţia. Dar dacă cineva trebuie să ne salveze, cu siguranţă nu va fi din palatele alea… Dacă cineva ne poate salva trebuie să fie ca noi, sărac… hai să mergem, să mergem şi să vedem…

 

Scena nr. 4 – Servitorul lui Irod merge la Irod

Servitorul: Vă salut, majestate!

Irod (cam obosit căci nu prea dormise noaptea): O, dragul meu! Ce vânt bun te aduce din nou în palatul meu?

Servitorul: O veste bună!

Irod: A, ce frumos! În schimb consilierii mei nu fac altceva decât să mă întristeze cu veştile lor proaste despre acest imperiu absurd care nu se linişteşte… din cauza acestor iudei ce nu vor să accepte Roma.

Servitorul: Avem „ocazia“ să-i liniştim! Vor auzi de noi până la Roma!

Irod: Ce tot spui acolo? Dacă vrei vreo autorizaţie pentru o altă petrecere folclorică nu-ţi mai dau: e nevoie şi de puţină disciplină aici, nu numai de petreceri. „Panem et circenses“ e bine, dar să nu exagerăm, că se vorbeşte la Roma de noi, cine ştie cum…

Servitorul: Nu, Irod. Te anunţ că azi noapte, într-un staul s-a născut un copil. Un copil special! Parcă toţi l-au aşteptat!

Irod(gânditor): Şi? Parcă am mai auzit eu ceva azi noapte despre acest lucru…. Au venit nişte magi de undeva din Răsărit şi ziceau ceva despre un copil, un împărat…Auzi tu? Nu ai fost aici ?… A, nu ai fost… Nu ştiu prea bine nici eu, că nimeni nu ştia prea multe ca să mă lămurească… Nu mă puteam încrede pe deplin nici în ceea ce îmi spuneau ei că doar erau nişte păgâni. De unde să ştie ei atâtea ? Aşa că m-am supărat şi i-am trimis pe ei să vadă pe acest împărat şi apoi să vină şi să-mi spună şi mie să merg şi eu să îl văd…

Servitorul: În oraş sunt unii care nu fac altceva decât să vorbească de el.

Irod: Am înţeles, acest eveniment e unul din fenomenele care e la modă acum. Dar ce crezi, că am nevoie de un copilaş ca să fiu faimos? Sunt puternic peste toate aceste regiuni, şi asta contează! N-am nevoie de nimic pentru a mă face important! Mereu m-am mândrit cu diplomaţia mea!

Servitorul: Ba nu, nu ai înţeles. Se povestesc lucruri frumoase despre El. Pare a fi un profet, un conducător de oameni. Este iudeu, îl vor urma toţi ca nişte oiţe. Va fi ca un păstor de miei. (ironic) Oricum s-a născut în mijlocul păstorilor. Înţelegi? Dacă noi îl atragem la curte, cine ştie cum te va sfătui sau ceva de genul ăsta şi oamenii îl vor asculta pentru tine, măreţe Irod!

Irod: A, deci, acest copil de care vorbeşti, promite ceva! Cred că încep să înţeleg…de fapt noi nu avem de partea noastră pe nimeni în care iudeii să creadă…

Servitorul: Bineînţeles, iar acum avem posibilitatea să o facem! Se poate chiar spune o poveste uimitoare astfel încât lumea să-l adore, să-l facem să fie în centrul atenţie. Am înţeles că în scrierile noastre vechi s-ar zice ceva despre un copil născut în Betleem şi ne-am putea folosi de acest lucru. Tu ştii cât de creduli sunt iudeii în aceste scrieri! E micuţ, e în puterea noastră, îl putem controla. Deocamdată este un idol pentru câţiva păstoraşi, dar dacă ducem zvonul mai departe în piaţă, sigur va funcţiona. La Roma se va auzi că ai reuşit să domini această bandă de iudei cu diplomaţie şi nu cu forţa… vei fi un adevărat mit, o garanţie adevărată de credinţă faţă de Roma…

Irod: Ideea nu-i rea deloc. Dar ce e aşa de special un copil abia născut, mai ales într-o iesle a animalelor…? De ce vorbeau cu atâta ardoare şi magii aceia de El ? Profeţii ăştia ai mei nu sunt buni de nimic !…

Servitorul: Toţi vorbesc, iar păstorii zic că în noaptea în care s-a născut a adus fericire şi linişte şi câteva persoane au venit din mai multe colţuri ale lumii pentru a-l vedea. Exact ceea ce aţi povestit adineaori despre acei magi. Pare că iubirea ce-l înconjoară îţi încălzeşte inima şi se mai zice că o stea îl călăuzeşte şi că îngerii au vorbit despre El, anunţându-i pe păstori.

Irod: Îngeri ai spus? Că au vorbit cu păstorii? Chiar pare a fi un lucru extraordinar şi cu

siguranţă va fi ceva pentru oameni. Oamenilor le este de ajuns să le vorbeşti de îngeri şi de miracole, că imediat au şi crezut totul… Şi ce anume au spus îngerii aceştia?

Servitorul: „Va fi mare şi este numit fiul celui preaînalt, Domnul Dumnezeu îi va tronul (Irod se întoarce brusc spre servitor şi îşi schimbă expresia feţei) lui David, tatăl său şi va domni (Irod din ce în ce mai iritat) în veci peste casa lui Iacob, iar împărăţia sa nu va avea sfârşit“.

Irod: (supărat rău) Ce? Şi vii să-mi spui asta, în palatul meu, că un copil iudeu îmi va lua tronul? Şi tu şi acei magi ? Dar chiar nu înţelegi? Tronul lui David, nu-ţi aduci aminte, aşa vag, că seamănă cu tronul meu? Om fără minte! (…) Şi că îngerii sunt de partea lui? Şi că oamenii îl adoră? Cum aşa… servitor insolent ce eşti? Altul care vrea să domnească şi să-mi ia tronul… adică tu izbucneşti o revoltă împotriva Romei… Dispari imediat din faţa mea şi să nu te mai prind pe aici niciodată! Ţi-ai permis să te îndoieşti de puterea mea şi a Romei, de autoritatea lui Cezar, am eu grijă de tine… Iar acum Roma va distruge acest copil şi toată nebunia asta a oamenilor. M-am săturat să aud acest lucru!

Servitorul: (tremurând) … dar eu ziceam că noi doi am putea…stăpâni pe iudei…

Irod: Afară! Nimeni nu se poate îndoi de puterea mea! Tronul ăsta îmi aparţine în mod legitim şi nu permit ca cineva să se îndoiască de asta! Închipuie-ţi… iudeii ar vrea un rege iudeu! Îl pot uita deja. E timpul să înveţe să stea în banca lor şi să vadă cine le este rege! Gărzi! Vă ordon: ucideţi toţi copii din Betleem şi dimprejur care au mai puţin de doi ani… şi cu asta totul s-a sfârşit…

 

(se stinge lumina lăsându-se luminată doar crucea, steaua şi pe băiat uitându-se la ele)

 

Scena nr. 5

Tânărul-tânăra: Dragă Isuse, de aceea în acea noapte în care Te-ai născut ar fi putut fi un început de drum pentru mai mulţi dintre noi. Câţi morţi, câte crime în numele puterii… chiar şi pe Tine…au încercat să Te distrugă…elimine din poveste. Ca în acea noapte în care nu Te-au vrut în oraş, aşa Te-au crucificat în afara Ierusalimului… aşa cum Te-au constrâns să Te naşti pe lemnul ieslei, la fel ai murit pe lemnul crucii…Aşa cum Te-ai născut pe paie, ca şi cum Tu erai de mâncare, la fel cum ai spus în ultima seară ucenicilor tăi: „Luaţi şi mâncaţi toţi, acesta este trupul Meu oferit pentru voi…“

Astăzi, îmi este cu adevărat teamă! Teamă să nu Te pierd…Care veste bună?… Avem nevoie de veşti bune… în schimb Tu… Te văd încă acolo pe cruce…Dar câteva femei s-au trezit duminică dimineaţa, au mers la mormânt şi negăsindu-ţi trupul, au venit să spună că au văzut un înger, care le-a spus că eşti viu. Câţiva au fugit la mormânt şi l-au găsit aşa cum au spus femeile, dar nu Te-au văzut… Îngeri şi iar îngeri… şi veştile bune ce greu le credem… În schimb Tu ai apărut în faţa tuturor şi ne-ai arătat că merită să avem încredere în Tine aşa cum ne-ai spus: „Nu vă temeţi, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii“… Ştiu acum de ce vreau să mă întorc acolo unde a început totul. În staulul acela… Să înţeleg. Să simt din nou…

Voci din fundal: „Voi cei cu inima împietrită în a crede cuvântul profeţilor! Era nevoie ca Isus să suporte toate aceste suferinţe pentru a intra în slava Sa?… Copiii mei, nu vă temeţi, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii…!

 

 

 

Proză

 

INTRODUCERE

BETLEEMUL

 

“Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din Tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel….”

Şi timpul pământenilor se rostogoli în ani până la împlinirea vremii-atunci o nouă zi începu pentru Betleem, cu acelaşi soare, acelaşi cer senin, doar că în ziua aceea, micul oraş gemea de mulţimea celor veniţi pentru recensământ – un gând banal ce i-a trecut Cezarului prin minte.

Şi totul fremăta de bucurie…

Pretutindeni puteai să vezi grupuri vesele de copii ce alergau, râdeau, se jucau… veselia lor inunda străzile şi maidanele, împletindu-se cu graba femeilor care nu mai pridideau pregătind mese bogate pentru musafiri… şi cu sfaturile tainice ale bărbaţilor din neamul lui David.

Despre ce or fi vorbind oare?

Un oftat prelung izvorăşte din pieptul unui bunic “Noi, IUDA, robi…”

Iar faţa crispată a unui tânăr trădează că acolo se pune ceva la cale.

Dar zgomotul acoperă totul… Răgetul măgarilor se împleteşte cu clinchetul banilor, feţele negustorilor sunt luminate de luciul arginţilor – astăzi afacerile merg strună!

Hangiii, cu feţele vesele, urând să pară cât mai amabili, cântăresc din priviri fiecare clinchet – unii sunt primiţi, alţii respinşi.

Şi peste toată zarva, cadenţa paşilor unor soldaţi romani aşterne o undă de tăcere grea şi apăsătoare, în timp ce casele semeţe sfidează cerul arzător al Orientului. Acesta este Betleemul!

 

TEMA I

BETLEEMUL

 

Pe nesimţite, înserarea începe să acopere oraşul… şi paşi grăbiţi poartă pe călătorii întârziaţi spre casele de poposire…

Pe boltă apare prima stea, apoi răsare alta şi alta… ca nişte lacrimi de mărgăritar…

Acum e ora când se închid uşile, se trag zăvoarele şi obloanele. E ora când, deşi cei mari sărbătoresc, copiii trebuie să meargă la culcare….

Şi nu mai are cine să privească pe fereastră o tainică lumină ce coboară dintre stele…

Nu mai e nimeni care să asculte muzica ce îmbracă Betleemul într-o mantie de bucurie..

La han a bătut în poartă Cerul… dar toate locurile-s ocupate.

Puţin mai departe, o uşă scârţâie în balamale, lăsând să intre în staul, doi călători obosiţi…

E aşa de frumos acum în Betleem… e atâta lumină şi pace… atâta armonie şi libertate… e aşa de mare sărbătoare!… Tot cerul s-a îmbrăcat în haină de gală şi a venit în cetatea lui Iuda.

Dar acolo e noapte…

E ora când uşile sunt zăvorâte… geamurile acoperite… iar copiii s-au dus la culcare.

 

TEMA II

POVESTEA UNEI STELE

 

E noapte-n Betleemul meu…

Dormeam, dar m-a trezit raza ta, stea frumoasă ca-n poveşti!… şi am ieşit la geam ca să vorbesc cu tine…

- Spune-mi, cum e-n cerul tău de unde vii?

- Acolo, totul e în sărbătoare… totul e frumos şi minunat…

La fel ar trebui să fie şi aici la voi… De ce v-aţi zăvorât în case? Astăzi vine la voi Prinţul Cerului! Noi, îngerii, ne-am îmbrăcat în strălucire şi-am coborât la Betleem să vă aducem veste minunată!…

Astăzi este împlinirea vremii!

Astăzi este împlinirea vremii!

Timp de veacuri, Prinţul Universului, trădat de pământeni, a suferit de dorul lor şi vrea să-i aducă acasă…

A pregătit pentru bunicii voştri, viaţă şi tinereţe veşnică… pentru părinţii voştri, lucruri minunate, cum nici nu gândesc… iar pentru voi, copiii, grădini şi castele de vis… ape cu peştişori zglobii… tigri blânzi şi miei zburdalnici… Lucruri minunate s-au pregătit acolo sus… în cerul plin de slavă, care vă aşteaptă…

Acolo-i casa voastră!

Amin!

 

TEMA II (continuare)

 

Bate clopot de iubire!…

Printre aştri-n zbor, ca un cântec, Prinţul a venit la voi, pentru a vă face din trupul Său un drum spre casă…

A venit Cel din vecii, “pace în cer şi pace pe pământ”… Dar nimeni nu-L aşteaptă!…

- Chiar nimeni?!…

- Ba da, sunt câţiva care Îl aşteptă de mult. În Răsărit, 3 magi când m-au zărit au şi pornit spre Betleem luând cu ei şi daruri… iar acolo sus, pe dealul Betleemului, nişte păstori umili s-au adunat în jurul Scripturii aşteptând “împlinirea vremii”…

- Dar unde este Prinţul? O fi la han, în camera aceea frumoasă, pusă deoparte pentru cei din neam împărătesc?…

- Vino să vezi…

Şi am pornit la drum…

Am trecut pe la han, dar nu era acolo.

Şi-am pornit mai departe… până când Steaua, cu sclipiri de diamant, se cobora deasupra unui staul.

Acolo L-am găsit pe Isus!

 

TEMA III

PĂSTORII

 

Când noapte plină de mister învăluie Betleemul… sulurile Scripturii sunt aşezate cu grijă la locul lor. Acolo nu e nici bunic şi nici copil care să nu cunoască Tora.

Şi ce frumos descrie Mica oraşul marii “împliniri” chiar dacă e mai mic între cetăţile lui Iuda…

În noaptea-aceea, însă, câteva Scripturi lipseau din raftul lor. Un băiat, cu răsuflarea tăiată, aleargă pe dealurile Betleemului cu nişte suluri sub braţ şi o traistă cu merinde în spinare… Şi iată-l ajuns acolo unde tatăl său împreună cu alţi păstori adunaţi în jurul unui foc, îl întâmpină cu o privire caldă de bun venit. Aşează pe iarba pârjolită bruma de mâncare şi se alătura în grabă păstorilor întinzându-şi sulul la lumina palidă e flăcărilor. Citi apoi cu dor Cuvântul Scripturii: “Şi tu, Betleeme, Efrata…

O vino! Vino, Mesia!

Şi cuvintele îi clocotesc în inimă… când deodată, cerul se revarsă în potop de lumină, şi muzică divină pe colinele Betleemului…

Un cor de îngeri, adunaţi într-o “stea” proclamă “împlinirea vremii”: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

“S-a născut Emanuel! Dumnezeu este cu noi”.

Şi cântecul ce-aduse vestea minunată a “împlinirii vremii” se stinge-n depărtări.

Cu Scriptura strânsă la piept, păstoraşul aleargă alături de tovarăşii lui în urma îngerilor care pluteau pe cer ca o stea luminătoare…

Şi iată… un staul!… o iesle… Un Prunc, ce seamănă cu-n copil de păstori…

Ce lucru minunat!

Dumnezeu este cu noi!

 

TEMA IV

INIMA MEA…PALAT

 

În cetatea plină de mister a Betleemului privesc spre noi, cu chipuri blânde, Iosif şi Maria…

Păstorii trec întrebători pe lângă noi întorcându-se pe dealurile Betleemului…

Magii au luat şi ei drumul înapoi, învăluiţi într-un nor de praf…

Am rămas aici doar noi şi Copilul cu ochi senini ce ne zâmbeşte din ieslea săracă…

Ce-am putea face pentru El? Să-i cântăm de leagăn?…Cu ce să-L onorăm?

Noi ne plecăm genunchii…Facem din inimile noastre palate…Deschidem porţile ferecate…

Aşternem drumul cu dragoste şi dor…

Întindem cu lacrimile bucuriei un pat şi primim acolo, cu osanale, pe Prinţul Cerului!

OSANA, FIUL LUI DAVID!

 

ÎNCHEIERE

CÂNTECUL BETLEEMULUI

 

E aşa frumos să retrăim Betleemul de odinioară…Dar sărbătoarea a trecut…

S-au dus şi magii, şi păstorii… şi veacuri ne despart de noaptea aceea minunată.

Scriptura ne vorbeşte însă despre o altă noapte, o noapte când în cetatea ruinată a lumii noastre, cea mai mică dintre “cetăţile” Universului va coborâ din cerul înstelat, Acelaşi Prinţ, înconjurat cu slavă mare şi cu îngeri mii…

Să rechemăm păstorii şi magii să-L aştepte?

O NU!…

Vom scoate din rafturi Scriptura, îi vom sorbi Cuvântul, ne vom hrăni cu el şi pe coline, în noapte, vom cânta “Cântecul Betleemului”:

Vino, Mesia!…

Vino, Isuse!… Ne este dor de Tine!..”

 

 

Poezii copii şi tineri

 

Cântec la iesle

 

Flori de pace cresc pe drum de Betleem

Haideţi toţi la iesle Pruncul să-L vedem!

Îngerii-L veghează într-o iesle jos

Doamne, cât e de frumos…

 

Cu sclipiri de stele totu-i presărat.

Ne-a venit din slavă Marele-mpărat;

Haideţi toţi la iesle, Lui să ne-nchinăm,

Preamărire să-i cântăm!

 

Flori de bucurie-n inimi ne răsar…

Mântuirea trece către noi hotar,

Haideţi toţi copiii lângă el să stăm

Inimile să-I predăm!

 

Când a venit Isus

 

Când a venit Isus la noi,

Zâmbind în paiele sărace,

Alese drumul cu nevoi

Şi chipul care nu ne place.

 

Noi n-am văzut în Cel sărman

O demnitate chiar divină,

Şi-n faţa-I de Galilean

Noi n-am zărit nici o lumină.

 

De-aceea merită onoarea

Acel ce-a coborât în glod,

Şi-a construit din ascultarea

Şi umilinţa Sa un pod…

 

Cu cât a fost mai înjosit,

De râsul lumii, de ruşine,

Cu-atât să fie preamărit,

Orice genunchi să I se-nchine!

 

S-a născut Isus

 

„Slavă-n locurile-nalte

Pace sfântă pe pământ…”-

Sus în cer şi printre oameni

Se aude-acelaşi cânt…

 

Cântecul de fericire,

Fără seamăn de frumos,

Că spre-a noastră mântuire

S-a născut Isus Hristos!

 

În Betleem ni s-a născut

 

În Betleem ni s-a născut

Un copilaş blând şi plăcut

În iesle fu pe paie pus

Copilul sfânt – Hristos Isus

 

Pe cer s-a arătat o stea

Vestind la toţi iubirea Sa,

Iar îngerii în al lor cânt

Vestiră pacea pe pământ

 

La ieslea Lui veniră-apoi

Păstorii, ce pe lângă oi

Stăteau, când îngerii în cor

Vestiră un Mântuitor

 

Spre Betleem din depărtări

Porniră magi şi cercetări

Făcură ei, tot întrebând

De Cel ce s-a născut curând

 

Cu drag apoi când L-au aflat,

În faţa Lui s-au închinat

Şi I-au adus, ca un dar sfânt,

Ce-aveau mai scump pe-acest pământ

 

Creştini! Veniţi ca să-L vedem

În ieslea cea din Betleem,

Şi să Îi pregătim şi noi

Un loc…dar nu în grajd de oi.

 

Ci inima să I-o predăm

Şi-n veci pe El să-L lăudăm,

Cântând cu îngerii de sus

Voioşi că s-a născut Isus.

 

Avem Mântuitor

 

La fereastra cerului dinspre pământ,

Mii şi mii de glasuri se uniră-n cânt,

Să ne spună taina cea din început:

Că Mesia s-a născut…

 

Spre umilul staul se grăbesc lumini -

Fără număr stele, falnici heruvimi,

Să ne-aducă toată bucuria lor

Că avem Mântuitor.

 

La fereastra inimilor către cer,

Stăm uimiţi de-al dragostei mister,

Şi de-aşa minune ce ne-a răsărit,

Într-un cântec ne-am unit.

 

 

Zboară veste bună, tainic legământ,

„Pace-n cer şi pace fie pe pământ,

Şi de-a pururi slavă pentru Dumnezeu,

Că ne-a dat pe Fiul Său!”

 

Inimă – iesle mică

 

Inimă, aş vrea să fii

Iesle mică şi curată,

Ca în tine să se nască

Domnul, astăzi, înc-o dată.

 

Inimă, aş vrea să fii

Staul cald, plăcut, cuminte,

Ca de cel din Betleem,

Pururi să-mi aduc aminte.

 

Inimă, aş vrea să fii

Leagăn dulce de iubire,

Ca să crească-n el Isus –

Fără margini mântuire.

 

Inimă, şi aş mai vrea

Tot curată să rămâi,

Şi mereu la fel de bună

Precum ieslea cea dintâi.

 

Mag fără stea

 

De fapt,

Eu nu L-am căutat…

Niciodată pe El

Nu I-am văzut steaua,

Am văzut doar străinii,

Cei trei magi…

Mi s-au părut înţelepţi!

Am pornit pe urmele lor…

Şi L-am găsit

Pe Isus…

…Mă căutase El.

 

Când lumina slavei tale

 

Când lumina slavei Tale

Dor în suflet îmi aprinde,

Cortul meu pe plai de stele

L-aş întinde…

 

 

Când şoptirea ta, Isuse,

Pace-n inimă îmi lasă,

Doar un pas mi se mai pare

Până – Acasă…

 

Când a Cerului oglindă

Chipul Tău mereu mi-arată,

E puţin, chiar de mi-ai cere

Viaţa toată…

 

Astronomie

 

De-o veşnicie

Am tot numărat infinitul

Stea după stea…

Privirea mi-a obosit

La fiecare strălucire

Prea multă lumină,

Prea mari depărtări…

………………………

Azi am aflat

Că steaua se numeşte Isus

Şi este aici,

Aproape.

 

Divină stea

 

Divină stea, ce-ai răsărit în Betleem,

Cu-acelaşi dor,

În suflet să-mi răsari…te chem;

Lumina ta

Mi-alungă-a nopţii beznă grea…

O rază – ar fi de – ajuns,

O rază doar,

Divină stea…

 

Divină stea, ce veste bună mi-ai adus!

Ca – n Betleem,

Vorbeşte-mi de al meu Isus;

Să pot urca

În cerul ieslei tale,

O rază – ar fi de – ajuns,

O rază doar,

Divină stea…

 

 

ARHIVA: IONEL CALOTA